Cine este tânărul care a decedat în CUMPLITUL ACCIDENT de pe strada Tighina. Maşina avea cauciucuri de vară (FOTO/VIDEO)
Un bărbat de 29 de ani a murit în această dimineaţă, după ce a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent într-un stâlp. Accidentul s-a produs la intersecţia străzilor Tighina şi Şciusev din Capitală. Impactul a fost atât de puternic, încât fost nevoie de intervenţia unei echipei de descarcerare pentru a scoate corpul tânărului din automobil.
Victima muncea în Departamentul Trupelor de Carabineri şi se întorcea acasă, după serviciul din tura de noapte. Bărbatul se afla la volanul unui BMW, iar martorii spun că acesta conducea cu viteză excesivă.
"Am observat cum ieşea fum din automobil, am încercat să trag uşa, dar nu am putut. Semne de viaţă nu au fost observate. El avea viteză mare şi făcea depăşire în stânga şi în dreapta", a spus un martor.
Potrivit informaţiilor, tânărul a împrumutat automobilul cu numerele de înmatriculare străine de la un prieten, care este plecat la muncă peste hotare.
Poliţia spune că maşina avea cauciucurile de vară.
"Şoferul ar fi încercat să iasă la depăşire, motiv pentru care nu s-a isprăvit cu controlul volanului şi s-a tamponat într-un pilon electric, după care a avariat alte două automobile, care erau parcate", a spus ofiţerul de presă al Poliţiei Capitalei, Natalia Stati.
Forţele de ordine urmează să stabilească toate circumstanţele tragediei.
Bărbatul este originar din localitatea Cucureştii de Jos, raionul Floreşti, iar de nouă ani muncea carabiner în Capitală. Acesta era căsătorit şi avea un copil de trei ani.
Un alt accident s-a produs în această dimineaţă pe strada Traian din sectorul Botanica. Şoferul unei
maşini Toyota, un tânăr de 19 ani în stare de ebrietate, a tamponat un automobil, care a fost proiectat în alte două autoturisme parcate pe marginea drumului.
Din fericire nimeni nu a avut de suferit. Conducătorul autor riscă până la 43.000 de lei amendă, cu privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de cinci ani.
Social