Cine este VINOVATUL în atentatele din Sri Lanka. A murit în unul dintre cele NOUĂ atacuri
Pentru mai mulţi ani, comunitatea de Musulmani din Sri Lanka a emis avertizări constante privind un cleric care arăta tendinţe extremiste, însă autorităţile n-au acţionat.
Este vorba despre Mohamed Zaharan Hashim, care a jucat un rol cheie în unul dintre cele mai grave atacuri din istoria ţării sud-asiatice.
Hashim avea câteva mii de adepţi pe reţelele sociale înainte de atacul pe care l-a condus. El putea fi găsit pe platforme precum YouTube şi Facebook, unde posta, deseori, predici incendiare, pline de ură.
Într-un clip video, clericul a lansat ciritici dure la adresa persoanelor non-musulmane, arătând imagini editate cu el ţinând în mână steaguri în flăcări.
Hilmy Ahmed, vice-preşedintele Consiliului Musulman din Sri Lanka a declarat că a încercat să discute pentru prima dată cu autorităţile despre Hashim în urmă cu trei ani.
"Această persoană era un singuratic. A radicalizat copii în predicile sale despre Coran. Totuşi, nimeni n-a crezut că aceste persoane erau capabile să comită un asemenea atac. Avea în jur de 40 de ani şi făcea parte dintr-o familie de clasă mijlocie", a povestit Ahmed pentru gulfnews.com.
Poliţia a comunicat pe Twitter că Mohamed Zahran Hashim, liderul grupării militante National Towheed Jamaat, cunoscut pentru discursul extremist pe reţelele de socializare, a murit în cursul unuia din cele nouă atacuri sinucigaşe. De asemenea, poliţia a precizat că l-a arestat pe adjunctul liderului grupării.
Reţeaua extrremistă Stat Islamic a revendicat atacurile teroriste din Sri Lanka, ce au vizat mai multe biserici şi hoteluri. Atentatul a fost revendicat printr-un anunţ postat pe site-ul agenţiei AMAQ, afiliată reţelei Stat Islamic, fără a prezenta iniţial dovezi.
- Schimb de focuri după atentatele teroriste din Sri Lanka. Cel puțin 15 oameni, inclusiv şase copii, au murit
- După atacurile teroriste, soldate cu sute de morţi, catolicii din Sri Lanka au urmărit la televizor liturghia de duminică
- În Sri Lanka ACOPERIREA FEŢEI în public este INTERZISĂ, după sângeroasele ATENTATE, soldate cu 300 de morţi