Cine o cunoaşte? O femeie din Capitală cere ajutorul oamenilor, după ce o tânără i-a furat paltonul (FOTO)
O femeie din Capitală cere ajutorul oamenilor pentru a-şi întoarce paltonul, pe care o altă femeie, fără pic de ruşine, l-a îmbrăcat şi a plecat din localul în care ambele se odihneau.
Totul s-a întâmplat în seara de 29 martie, într-un local din sectorul Râşcani. La ieşire victima a descoperit că îi lipseşte haina, care a fost pusă pe cuier chiar de chelner. La scurt timp, din imaginile video tânăra a observat o femeie care a îmbrăcat paltonul victimei şi s-a făcut nevăzută.
"Prieteni, am nevoie de ajutorul vostru.
Pe data de 29 martie seara am mers cu prietenele la localul “Crosta” din sect. Râșcani, Chișinău. La ieșire am descoperit ca haina mea (palton negru midi cu cordon) care anterior a fost pusă de către chelner pe cuier, a fost luată de către o altă persoană (în poze e domnișoara în palton negru și prietena ei în roz). Deși am așteptat câteva zile, persoana (din poze) nu a mai revenit să întoarcă paltonul.
Între timp am făcut rost de înregistrarea video", a scris victima pe pagina sa de facebook.