Cine sunt cele mai sexy femei din Moldova
Este cunoscut faptul că în Moldova sunt femei atrăgătoare, unele dintre cele mai frumoase din lume. Moldovenii au fost provocaţi să o aleagă pe "cea mai" dintr-o sută cele mai frumoase şi atragătoare. Trofeul i-a revenit interpretei Natalia Gordienco, ea este cea mai sexy. În topul celor mai atrăgătoare şi seducătoare moldovence, realizat de o revistă din ţară, au intrat şi prezentatoarele Publika TV.
Pe lângă aplauze, Natalia Gordienco s-a ales şi cu un ceas ... de mare valoare. "Intuiam că eu voi fi câştigătoarea, dar nu pot să spun că ştiam exact. Cel mai important este că sunt activă şi optimistă, cred că acesta este secretul meu", a spus Nataşa Gordienco.
Printre frumoasele care au intrat în top sunt şi prezentatoarele Publika TV: Olga Fedosenco, Lili Lozan, Cristina Moldovanu, Lia Bejenaru, Nataşa Medvedev, Natalia Morari şi Maia Visterniceanu.
"Este plăcut să primeşti un asemenea premiu. Mă străduiesc să arăt frumos întotdeuna, pentru că aşa m-a învăţat mama mea. Ea întotdeuna se îmbrăca frumos. Avea coafura aranjată. La fel sunt şi eu", a povestit Olga Fedosenco.
"Eu mă simt sexy, am mai spus-o anterior, atunci când sunt dorită, atunci când mă simt iubită de persoana dragă", a menţionat Cristina Moldovanu.
"Dacă faci nişte lucruri care îţi plac cu adevărat neapărat eşti sexy şi totodată un rol important îl au genele. Dar trebuie şi să te menţii, să mânânci sănătos, să faci sport. Toate combinate îţi oferă succesul", a conchis Lili Lozan.
Petrecerea a fost condimentată cu muzică live în stil balcanic, iar pentru cele mai sexy doamne şi domnişoare din Moldova a cântat Nicu Ţărnă, solistul trupei "Gândul Mâţei".
Cea mai sexy femeie din Moldova a fost aleasă în urma unui vot pe internet şi de un juriu format din bărbaţi.