Cine sunt, de fapt, fermierii care au protestat cu tractoarele la Bălţi
Fermierii care au ieșit, astăzi, cu tractoarele în stradă, la Bălți, și-au amânat protestul pentru săptămâna viitoare. Ei au fost invitați să participe, marți, la o nouă întâlnire cu premierul Iurie Leancă.
Cei mai mulți dintre fermierii care au ieșit la protest n-au exportat niciodata legume și fructe în Rusia. Cu toate acestea, ei spun că s-au împrumutat de la oamenii din sat pentru a procura combustibil pentru tractoare:
"Oameni obişnuiţi, fiecare a dat cât a putut pentru combustibil, chiar și pensionarii au dat câte 50 de lei. Aici nu sunt persoane afiliate politic, este poporul".
"Fiecare a adunat bani cât a putut. Și cei care au pământ și cei care nu au, ca să mergem să rezolvăm ceva, pentru că din asta trăim".
"Bani am strâns din sat, câte 150 de lei de fiecare om, și am venit aici".
Potrivit experților, în spatele protestatarilor ar sta forțe politice din opoziție. "Când s-au implicat partidele politice, au devenit prioritare solicitările politice. Cum se întâmplă la noi, când undeva apar tensiuni, imediat apar cei din opoziţie şi încearcă să obţină din aceasta dividende politice. Mi-e milă de aceşti fermieri, dar dacă aspectul politic va continua să prevaleze, ei nu vor obţine nimic", consideră comentatorul politic Andrei Andrievski.
"Este vorba despre politică, ei fac business în politică. Cum să evităm aceste manipulări? Trebuie să le explicăm oamenilor că, în situaţia creată, ceea ce fac este un lucru murdar, nu trebuie să cadă pradă acestor manipulări şi provocări", a opinat Vasile Mârzenco, președintele Federației Naționale a Fermierilor din Moldova.
Anterior, fermierii anunțau că vor protesta, vineri, în capitală, dacă autoritățile nu vor găsi o soluție pentru a rezolva problema embargoului asupra fructelor și legumelor.
Politică