Cine sunt tinerii parlamentari. Mai mult de jumătate de deputaţi din Parlamentul de legislatura a X-a sunt la primul lor mandat
57 de deputați din Parlamentul de legislatura a X-a sunt la primul mandat de parlamentar. Circa 30% dintre ei sunt femei.
La primul mandat de parlamentar este și cel mai tânăr deputat din Parlamentul de legislatura a X-a, Dinu Plîngău. Deputatul are 24 de ani și este jurist de profesie.
Totodată, 44 de deputați au mai fost parlamentari în legislaturile anterioare.
Printre aceștia se regăsește și Dumitru Diacov, unul dintre cei mai longevivi parlamentari. Este deputat în a opta legislatură a Parlamentului din totalul de zece. Și-a început activitatea de parlamentar în 1994. A fost Președinte al Comisiei politică externă, Vicepreședinte al Parlamentului, iar în perioada 1998 – 2001 a deținut funcția de Președinte al Parlamentului. Cumulativ, Dumitru Diacov are, până în prezent, 22 de ani de experiență în Parlament.
- Proiectul privind indexarea pensiilor și acordarea ajutorului de Paște, transmis pentru promulgare
- Câte femei fac parte din Parlamentul Republicii Moldova şi cine este CEL MAI TÂNĂR deputat
- Vârsta medie a deputaților în noul Parlament. Cine este cel mai în vârstă şi cel mai tânăr deputat
- Cunoaşte noii parlamentari. Toți deputații din Parlamentul de legislatura a X-a au studii superioare şi sunt doctori în ştiinţe