Ciocănitoarea Woody se întoarce într-un nou serial. Va fi lansat pe YouTube
foto: descopera.ro
Celebrul personaj animat Ciocănitoarea Woody se întoarce, în decembrie, într-un nou serial, difuzat pe platforma video YouTube, unde au fost deja lansate canale dedicate în limbile portugheză, spaniolă şi engleză, potrivit variety.com.
Serialul de zece episoade, a câte cinci minute, produs de Universal Pictures Intl. şi Universal 1440 Entertainment, este regizat de Alex Zamm, scrie descopera.ro
De asemenea, un documentar de 13 minute a fost creat în completarea noului serial, "Bird Gone Wild: The Woody Woodpecker Story", urmând să fie difuzat tot din decembrie pe YouTube.
Documentarul prezintă elemente de culise privind noul serial, dar şi informaţii despre originea celebrei ciocănitori.
"Când am lansat «Ciocănitoarea Woody»" pe YouTube în 2017, canalele au avut succes, iar cel portughez pentru Brazilia a fost un hit. Am ştiut atunci că avem o oportunitate unică pentru a realiza mai multe cu acest personaj preferat, clasic", a spus Rob Bell, EVP, de la International New Media, NBCUniversal Global Distribution.
Acesta a adăugat că 2 milioane de persoane s-au abonat la canalul brazilian, în timp ce cel spaniol are circa 700.000 de abonaţi.
Pe canalele dedicate Woody Woodpecker pot fi accesate sute de materiale video, inclusiv clasicele aventuri ale ciocănitorii create de studioul Walter Lantz Productions în perioada 1940 - 1972, dar şi producţii moderne de după anul 1999.
Woody Woodpecker a fost creată în 1940, de Walter Lantz şi Ben "Bugs" Hardaway, autor al altor două personaje devenite celebre, Bugs Bunny şi Daffy Duck, concepute în anii 1930 la studiourile Warner Bros.
În 1990, Ciocănitoarea Woody a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles.
- ATENŢIE! Ce este Momo Challenge, jocul care i-ar fi adus moartea unui băiat din Franța.
- YouTube oferă posibiliatea de a vedea filme gratuit, fiind susţinute în totalitate din reclame
- Un nou concept YOUTUBE: Reclamele vor fi afişate înainte de începutul clipului, pentru a evita întreruperea acestuia mai târziu
- Opt dintre primele 10 videoclipuri cel mai vizualizate pe Youtube în 2018 au fost cântece în spaniolă