Ciocniri violente la Roma
Ciocniri violente la Roma între protestatari şi poliţişti. Sute de italieni s-au strâns în faţa clădirii Parlamentului unde aveau loc dezbateri pe marginea noului pachet de austeritate. După săptămâni de discuţii şi proteste de amploare, pachetul în valoare de 54 de miliarde de euro, menit să balanseze bugetul italian pentru următorii doi ani, este în ultima fază de aprobare.
Poliţişti îmbrăcaţi în civil au fost nevoiţi să intervină pentru a-i împiedica pe protestatari să se apropie de clădirea legislativului.
Măsurile de austeritate, printre care majorarea TVA-ului până la 21 la sută şi creşterea vârstei de pensionare pentru femei de la 60 la 65 de ani, începând cu 2014, sunt menite sa reducă datoriile uriaşe ale Italiei. În prezent, acestea ajung până la 120 de procente din PIB. Miercuri, pachetul de austeritate urmează să fie votat în Parlament.
- Violenţe în Germania: Mii de extremişti de stânga au protestat pe străzi VIDEO
- Zeci de oameni au protestat la Roma, după ce Legislativul a votat noile măsuri de austeritate
- 11 oameni au fost răniţi în urma protestelor violente din Veneţia
- Un protest faţă de influenţa islamului s-a lăsat cu ciocniri între manifestanţi şi poliţişti în Bristol
- Capitala Muntenegrului, lovită de violenţe! Ce îi nemulţumeşte pe protestatari