Cioroianu: "Republica Moldova va avea de pierdut dacă nu va participa la parada de la Moscova"
Ziua de 9 mai nu reprezintă pentru Moldova o victorie, iar participarea la parada de la Moscova este un gest de vasalitate faţă de Rusia. Declaraţia aparţine deputatului Partidului Liberal, Boris Vieru, invitat în emisiunea Fabrika, de la Publika TV. Pe de altă parte, deputatul PD, Victor Corman, crede că evenimentul de la Moscova este o încercare de apropiere a ţărilor.
Şi consilierul pentru politică externă a premierului, Nicu Popescu, consideră că participarea Moldovei la paradă este binevenită.
"Cred că noi, în condiţiile în care vrem să ne consolidăm ca un stat European, trebuie să ne maturizăm, să ne uităm la acele procese care se întâmplă inclusiv în relaţia polono-rusă, ca să nu mai vorbesc de relaţia cu Franţa şi Statele Unite, şi să participăm la această paradă militară ca un stat matur", a afirmat Popescu.
Deputatul PL, Boris Vieru, crede că prezenţa la acest eveniment este un semn de recunoştinţă faţă de Rusia, iar din moment ce armata a 14-cea este pe teritoriul ţării noastre gestul ar fi inoportun.
Invitatul special al emisiunii Fabrika, fostul ministru al Afacerilor Externe din România, Adrian Cioroianu, a opinat că Moldova ar avea de pierdut dacă nu va participa la paradă.
"Ce câştigă Republica Moldova din orice decizie? Cu siguranţă ar pierde dacă nu s-ar duce. Ruşii nu sunt naivi şi ar găsi o pârghie acolo pe care s-o rotească într-o direcţie care să usture", a declarat Adrian Cioroianu.
El a mai adăugat că eroismul soldaţilor ruşi este incontestabil. Totuşi Putin şi Medvedev ar trebui să înţeleagă că deşi moldovenii sunt un popor mic, au şi ei mândria lor, a mai subliniat Cioroianu.