Cipru va continua să sprijine eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova
Cipru va continua să sprijine eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova, iar la Summitul Parteneriatului Estic din noiembrie va transmite un mesaj obiectiv de susținere a cetățenilor, conform rezultatelor înregistrate de țara noastră. Declarația a fost făcută la întrevederea cu președintele Parlamentului Andrian Candu de către ministrul Afacerilor Externe al Republicii Cipru, Ioannis Kasoulides, aflat în vizită în Republica Moldova.
"Sunt sigur că obiectivul stabilit de Republica Moldova, cel de integrare europeană, va fi atins prin răbdare și efort", a declarat Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Cipru.
În context, președintele Parlamentului s-a referit la eforturile depuse de autorități în implementarea Acordului de Asociere și sincronizarea acțiunilor Parlamentului și Guvernului.
"Foaia de parcurs privind agenda de reforme, pe care o implementează acum Parlamentul și Guvernul, reconfirmă angajamentul Republicii Moldova în implementarea reformelor și conține acțiuni clare, ce vor fi puse în aplicare până la sfârșitul anului ca cetățenii să simtă rezultatele acestora. Este mult de lucru, dar avem tot sprijinul politic în implementarea prioritară a Acordului de Asociere astfel încât Republica Moldova să obțină o perspectivă clară de integrare europeană", a menționat Andrian Candu.
În cadrul întrevederii a mai fost discutată importanța consolidării relațiilor parlamentare între Republica Moldova și Cipru, în special organizarea unor discuții între deputații din grupurile de prietenie și comisiile parlamentare de profil, inclusiv în contextul marcării a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice.
Oficialul cipriot a transmis un mesaj de susținere a suveranității și independenței Republicii Moldova și a eforturilor de asigurare a integrității teritoriale a țării.
La rândul său, Andrian Candu a precizat că negocierile se poartă în formatul "5+2" și Republica Moldova este deschisă să preia experiența Ciprului în soluționarea conflictelor.
Totodată, Speakerul a anunțat că autoritățile au solicitat în cadrul Adunării Generale ONU includerea pe agendă a subiectului privind retragerea forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova.
Politică
- Andrian Candu: Legile votate în Parlament vor fi trimise repetat spre promulgare
- Moldova va primi 5,5 milioane de euro din partea UE. Pentru ce vor fi utilizaţi banii
- Retrospectiva politică: Cele mai importante evenimente din această săptămână
- Andrian Candu față în față, în direct cu Maia Sandu la o dezbatere televizată la Moldova 1. Când va avea loc confruntarea
- Relațiile bilaterale moldo-cipriote, discutate de ministrul de Externe Andrei Galbur şi omologul său Ioannis Kasoulides
- Candu îi cere lui Dodon să promulge legile revotate şi să respecte Constituţia