Circa 100 de angajaţi ai Serviciului Vamal nu au trecut atestarea profesională
Embed:
Mai mult de 220 de cereri au fost depuse la concursul de suplinire a locurilor vacante, anunţat de Serviciul Vamal. Posturile au devenit libere după ce aproape 100 de angajaţi de la opt birouri vamale nu au trecut atestarea.
Serviciul Vamal a anunţat că, pe 14-15 septembrie, 83 de candidaţi au fost selectaţi pentru interviu. Rezultatele convorbirilor vor fi anunţate în decurs de trei zile. Însă, potrivit informaţiilor preliminare, doar jumătate din cei invitaţi la interviu vor fi angajaţi.
În perioada iunie-august, peste 500 de angajaţi ai Serviciului Vamal au fost supuşi unei atestări profesionale.