Circa 100 de oameni au fost ucişi în urma unui presupus atac al grupării teroriste Boko Haram
Aproximativ 100 de localnici au murit, după ce presupuşi membri ai organizaţiei teroriste Boko Haram au atacat mai multe sate din nord-estul Nigeriei, potrivit unei surse citate de site-ul agenţiei de presă germane DPA, informează mediafax.ro.
Un martor citat de DPA, localnic din satul Allakaramti, a declarat joi că mai mulţi săteni s-au înecat sau au fost ucişi, miercuri seară, în timp ce au fost obligaţi să traverseze râul Gadabul în zona Konduga, situată la 25 de kilometri de Maiduguri, capitala statului Borno din nordul Nigeriei. Autorii atacurilor sunt presupuşi membri ai grupării radicale Boko Haram.
"Atacurile au început seara cu focuri de arme, forţându-i pe toţi să intre în râu", a spus martorul pe nume Goni Dango. "Mulţi s-au înecat în râu, iar alţii au fost împuşcaţi de (membrii) Boko Haram", a adăugat acesta.
Pe 19 august, un atac similar a avut loc în nord-estul Nigeriei, unde au loc atacuri frecvente ale organizaţiei teroriste Boko Haram. Aproximativ 150 de persoane au murit înecate sau au fost împuşcate în timp ce fugeau joi din calea unui atac al grupării islamiste Boko Haram în satul Kukuwa-Gari din statul Yobe, situat în nord-estul Nigeriei.
Cel puţin zece persoane au murit pe data de 31 iulie în oraşul Maiduguri, în timpul unui atac comis de un presupus membru al grupării. Potrivit autorităţilor nigeriene, o femeie care purta o bombă asupra ei a pătruns în centrul comercial Gamboru, o piaţă importantă din Maiduri.