Circa 15,6 milioane de lei vor fi alocate pentru familiile social-vulnerabile cu copii în ajun de an școlar
Mai multe familii social-vulnerabile cu copii vor primi ajutor înainte de începerea unui an școlar. În acest sens din buget au fost alocate 10 milioane de lei.
Mijloacele financiare vor fi acordate prin intermediul fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, care vor stabili categoriile beneficiarilor şi mărimea acestor ajutoare conform deciziilor consiliilor de administraţie.
Stabilirea beneficiarilor din rîndul copiilor de vârstă şcolară din familii social-vulnerabile se va efectua de comun cu instituţiile de învăţământ din teritoriu şi comisiile obşteşti pentru evaluarea necesităţilor de acordare a ajutoarelor materiale de pe lîngă primăriile localităţilor.
În municipiu Chişinău, ajutoarele de 700 lei pentru un copil vor fi acordate la 8.000 copii, din mijloacele Fondului municipal Chişinău de susţinere socială a populaţiei.
În total vor fi alocate circa 15,6 milioane de lei. În anul 2016 au beneficiat de ajutoare materiale peste 29 de mii de copii din familii defavorizate, în sumă totală de peste 15 milioane de lei.
Beneficiarii de ajutoare materiale din municipiul Chişinău vor ridica banii de la filialele "Moldindconbank", iar cei din republică de la Poşta Moldovei.
- Autobuz şcolar lovit de tren în Rusia: Doi morţi şi cinci copii răniţi
- Delfinariu, jucării şi baloane. Sute de copii din familii social vulnerabile au avut parte de o sărbătoare specială
- Știrile PUBLIKA.MD 1 iunie 2017 VIDEO EXCLUSIV ONLINE
- O şansă la fericire. Tot mai multe familii din Moldova adoptă copii