Circa 170 de persoane sunt audiate la Direcţia Naţională Anticorupţie din România
(UPDATE 14.00) Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea l-au pus sub învinuire pe şeful Autorităţii Naţionale Vamale, Radu Mărginean. El este acuzat că a luat mită, pentru a instala în funcţie un şef la Biroul Vamal Halmeu. Pe de altă parte, procurorii au emis mandat de reţinere pentru 24 de ore pentru 45 de persoane.
Radu Traian Mărginean, şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, s-a prezentat, miercuri, în faţa procurorilor, pentru a da explicaţii în dosarul mitei pentru numirea în funcţie a şefului Vămii Halmeu. Potrivit anchetatorilor, un inspector vamal din Halmeu, Satu-Mare, a devenit şeful vămii contra sumei de 430.000 euro. În dosarul mitei pentru şefia Halmeu au fost reţinuţi omul de afaceri Liviu Florian şi alte două persoane. Aceştia sunt cercetați pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.
Cel puţin 170 de persoane sunt audiate la Direcţia Naţională Anticorupţie din România. Procurorii Direcţiei au emis deja mandat de reţinere pentru 24 de ore pentru 65 de persoane, sub acuzaţii de luare de mită, constituire şi aderare la grup infracţional.
Audierile din urma descinderilor de marţi dimineaţa, care au vizat cinci puncte de frontieră din vestul României, au continuat în noaptea de marţi spre miercuri. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au reţinut, până la această oră, 65 de persoane - poliţişti, vameşi şi traficanţi. 140 de poliţişti şi vameşi au fost aduşi la sediul Direcţiei cu elicoptere şi microbuze, acuzaţi că ar fi luat mită de la contrabandiştii cu ţigări.
Pe de altă parte, o familie din Constanţa s-a trezit, marţi seară, cu trupele speciale la uşă. Se pare că poliţiştii căutau un alt locatar suspectat de contrabandă, dar şi-au dat seama că au nimerit greşit abia după o oră şi jumătate. Trupele speciale căutau un taximetrist cercetat pentru contrabandă. Familia Necula vrea să îi dea în judecată pe mascaţii care le-au răvăşit casa.