Circa 9,5 milioane de lei vor fi alocaţi pentru lichidarea consecințelor din luna aprilie
Circa 9,5 milioane de lei din Fondul de intervenţie al Guvernului vor fi alocaţi pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, care au avut loc în perioada aprilie – iunie curent. Decizia a fost luată astăzi de către Cabinetul de miniştri.
De mijloace financiare vor beneficia autorităţile publice locale din raioanele Cimişlia, Drochia, Ungheni şi autorităţile publice centrale - Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării.
Astfel, localitățile din raionul Cimișlia vor primi peste 3 milioane de lei. În cadrul ședinței a fost aprobată și lista beneficiarilor mijloacelor financiare pentru reparaţia caselor de locuit şi a beneficiarilor de ajutor material din oraşul Cimişlia, în total 159 de persoane. Totodată, Consiliului raional şi localităţilor din raionul Ungheni le vor fi alocate 1,44 milioane de lei, iar Consiliului raional Drochia – 462 mii de lei.
Pentru compensarea cheltuielilor de transport suportate Ministerul Afacerilor Interne va primi 2,69 milioane de lei, iar Ministerul Apărării – 1,86 milioane de lei.
Valoarea mijloacelor financiare a fost calculată în baza actelor de constatare a prejudiciului şi a devizelor de cheltuieli aprobate de autorităţile publice.