Circul din Chișinău, o bijuterie distrusă de "circari" (FOTO / VIDEO)
Ziduri dărăpănate, sculpturi furate și o arenă pustie de ani de zile, în ciuda faptului că are o capacitate de două mii de locuri. Așa arată astăzi una dintre bijuteriile arhitecturale ale Moldovei. În anii '80 ai secolului trecut, imediat după inaugurare, Circul găzduia aproape zilnic spectacole impresionante, iar amfiteatrul era puzderie de ochi curioși. Când, și mai cu seamă - de ce a început ruinarea unei instituții simbolice? Ce spun artiștii consacrați care au fost privați de fericirea de a bucura spectatorii?
Și, cel mai important - ce șanse sunt ca generațiile viitoare să vadă Circul în splendoarea sa de altă dată, așa cum a rămas în memoria părinților și bunicilor?
25 aprilie, 1982 - este data în care Circul din Chișinău a fost inaugurat oficial. Lunar, în repertoriul Circului erau incluse 57 de spectacole.
În perioada sa de aur, în amfiteatru au evoluat nume mari precum Nikulin, Durov, frații Zapașnîi și Iurii Kuklaceov. Circul a activat la capacitate maximă mai bine de două decenii, până în anul 2004 când a fost închis pentru lucrări de reparație. De atunci s-au scurs 16 ani, iar astăzi, când privești la aceste ruine, îți vine greu să crezi că în acest loc era o instituție în care toți spectatorii, de la mici la mare, se simțeau bine.
Echilibristul Igor MatrAn a fost înscris în 1994 în calitate de elev al școlii de circ din Chișinău. Băiatul din Nisporeni visa încă din copilărie să evolueze sub cupola Arenei de două mii de locuri. Iar prima ocazie a avut-o la examenul de absolvire.
"La examen asistau reprezentanți ai Ministerului Culturii și diferiți specialiști. Când am pășit în arenă, din cauza emoțiilor, nu auzeam nici muzica. La final m-am apropiat de instrumentiști și i-am întrebat: "De ce nu ați pornit muzica? Măcar un ritm de tobe..." Atunci unul dintre ei mi-a răspuns: "Sunetul a fost la capacitate maximă!"
Igor a dedicat Circului din Chișinău peste 20 de ani de viață, până la închiderea Arenei în 2004.
A lucrat apoi în străinătate, cu speranța că va reveni cândva acasă.
Sper că vor reveni la gloria de altă dată. Deși acesta nu va mai fi Circul nostru.
Cunoscutul echilibrist se antrenează zilnic acasă, în micul său apartament și este indignat de faptul că atât el, cât și colegii săi, nu pot intra în clădirea Circului să exerseze.
Sunt trucuri pe care le pregătim ani de zile. Unele le exersăm câte 4-5 ani pentru a fi pregătiți. Nu e cum cred unii: o săptămână de antrenamente și... la revedere.
Colegul lui Igor Matran, Fiodor Buliga, nu doar că a evoluat în arena Circului, dar a lăsat și o urmă în istorie. El este autorul unei acrobații unice supranumită "cadru standard", care l-a făcut cunoscut în toată lumea. La vârsta de 20 de ani, Fiodor a a fost angajat în Circul Sovietic de Stat alături de care a mers în multe turnee, iar în 1991 a ajuns cu un spectacol la Circul din Chișinău.
Să ajungi acolo (n.r. Circul Sovietic de Stat) erau puține șanse. Acolo erau acceptați doar titanii, artiști ai poporului, oameni emeriți! Eram în cea mai puternică echipă de circ din URSS.
Fiodor a reuși să lucreze în cadrul Circului din Chișinău doar doi ani. A plecat apoi în străinătate, unde se plăteau alți bani. Abia în 2016, artistul a revenit în Moldova, imediat după cea a fost redeschis arena mică. Un an mai târziu, Fiodor avea să treacă printr-o cumpănă care i-a dat viața peste cap. În data de 16 iulie 2017, a căzut de la înălțime, chiar în fața spectatorilor, în cadrul unui show în Marea Britanie.
Nu am simțit durere, eram prea concentrat. Am coborât. Jason Jackson m-a luat în brațe și m-a dus în culise. Peste două minute au venit medicii de la ambulanță care au încercat să-mi taie costumul. Le-am spus atunci: "Nu-l tăiați, voi ieși din nou în fața publicului".
După accident, timp de un an și jumătate, Fiodor a fost dependent de cârje. Imediat după recuperare a revenit în arena mică a Circului din Chișinău alături de o altă parteneră.
După fiecare evoluție, Fiodor este ovaționat minute în șir de public. Chiar și în prezent, ajuns la onorabila vârstă de 66 de ani, maestrul continuă să se antreneze câte opt ore pe zi și visează la ziua în care Circul va lucra din nou la turații maxime.
"Trebuie să-l redeschidă! Nu știu cine se face vinovat - primăria sau Ministerul Culturii. Nu mă interesează cine a dorit să-l ia în gestiune. Știu că Circul este obligat să activeze, dar avem nevoie de un responsabil care să înțeleagă ce este Circul."
Artiștii de circ de calibrul eroilor reportajului nostru, în Moldova, pot fi numărați pe degete. În țara noastră, efectiv, nu au unde evolua. În Chișinău există doar arena mică a Circului. Renumita arenă mare este în reconstrucție de 16 ani. Actualul director, Alexandru Russu, al cincilea la număr, puțin ce a reușit să realizeze într-un an de activitate. A plătit datoriile de două milioane de lei pe care Circul le avea față de stat și a demarat procesul de trecere a instituției în gestiunea Întreprinderii de Stat "Moldova-Concert".
Cât despre redeschiderea arenei mari a circului... încă nu se vede lumina de șa capătul tunelului.
În acest moment, toate speranțele se leagă de investițiile europene. Uniunea Europeană a anunțat încă în decembrie 2019 despre intenția de a aloca două milioane și jumătate de euro pentru reconstrucția arenei mari a Circului. Când vor începe lucrările, nimeni nu știe - nici administrația Circului, nici reprezentanții parteneriatului ONU din Moldova, instituție care a inițiat restaurarea edificiului simbolic.
Alexandru Russu atenționează că în prezent, cea mai mare problemă a Circului sunt actele de vandalism. Pentru a pune capăt distrugerii intenționate, directorul a găsit o soluție verificată, însă costisitoare.
Puțini știu că Circul este străjuit de 34 de camere de supraveghere care te ajută în timp real să monitorizezi în timp real, tot ce se întâmplă aici. Din păcate, practica ne-a demonstrat că aportul acestora este nesemnificativ în lupta cu vandalii, care aproape zilnici "decupează" clădirea, cărămidă cu cărămidă.
Arhitecta Alla Kiricenko este cea care a pus bazele Circului din Chișinău. În palmaresul ilustrei specialiste se află inclusiv proiectarea sectorului Botanica din Capitală. În anul 1965, Ala Kiricenko a fost numită în fruntea grupului de arhitecți și, de atunci, împreună cu arhitectul principal Simion Șoihet și inginerul Anatolii Șnipilișskii a elaborat proiectul Circului de astăzi, care a fost apreciat drept unul dintre cele mai bune din lume.
"După ce am terminat proiectarea, mi-au propus să monitorizez procesul de construcție. Doi ani am supravegheat șantierul și urmărit cum este edificat Circul."
Inițial, Circul urma să fie construit undeva în preajma Pieței Centrale din Capitală. Ulterior, responsabilii au ales totuși un spațiu mai aproape de Manejul de Atletică Ușoară. Autorii proiectului au fost recompensați financiar pentru munca deosebită de conducerea RSSM.
- Pentru proiectarea Circului, întreaga echipă a fost premiată cu 2.500 de ruble.
- Cum i-ați împărțit?
- I-am împărțit astfel încât să fie toți mulțumiți...
Ajunsă la onorabila vârstă de 88 de ani, Alla Kiricenko nici nu se gândește la pensionare. Continuă să proiecteze clădiri și, mai mult decât atât, cunoaște în cele mai mici detalii fiecare construcție. Printre ele se ascunde totuși... un mic secret, dar foarte important.
"Să vă destăinui ceva: sub arenă este amplasată o cameră specială pentru iluzioniști. Așa se explică dispariția unor fete tăiate în jumătate și revenirea lor la final pentru a se înclina, vii și nevătămate, în fața spectatorilor."
În memoria Allei Kiricenko se amestecă și astăzi calcule și modificări în proiecte și presiunea termenelor limită. Un loc aparte în sufletul ei îl are și primul spectacol care a avut loc în Circul din Chișinău, de la care a a păstrat și biletul de intrare.
"Marei mucenițe, creatoarei "perlei de artă din Chișinău. Directorul!"
Timp de câțiva ani, Primăria Capitalei a desfășurat un concurs pentru restaurarea clădirii Circului. Ironia sorții a făcut ca proiectul Allei Kiricenko să nu fie admis. Chiar și așa, arhitecta speră ca va veni ziua în care va păși din nou în edificul pe care îl cunoaște până la ultimul ungher.
"Știam că va veni ziua în care Circul va avea nevoie de restaurare. Chiar mi-am propus să ajung până la 80 de ani pentru a reuși să restaurez clădirea.
Acum vreau să ajung la 90 de ani, pentru a restaura Circul."
Unul dintre puținii clovni profesioniști din țara noastră, Veaceslav Iakovlev s-a angajat în Circul din Chișinău după 20 de ani de muncă în domeniul dansului. Nu avea școală, în schimb i se citea în ochi dorința de ai face pe copii fericiți!
Veaceslav Iakovlev nu a reușit să evolueze în arena mare a Circului. Instituția a fost închisă pentru restaurare la scurt timp înainte de a semna contractul de muncă.
"Au închis Circul niște oameni răi..."
Soarta însă urma să-i mai joace o festă lui Veaceslav... Imediat după redeschiderea arenei mici, clovnul a fost diagnosticat cu cancer. Abia după un an de ședințe chinuitoare de chimioterapie peste hotare, artistul a revenit acasă, iar prima stație din țară a fost Circul.
"Copilul este adus la Circ pentru a vedea cât de minunată este atmosfera, când o sală întreagă râde în hohote, când un acrobat face un dublu sau un triplu salt. Aceasta este educație!"
Veaceslav Iakovlev așteaptă la rândul său redeschiderea Circului, la fel ca majoritatea locuitorilor Capitalei, care speră că într-o zi, perla Chișinăului va străluci la fel de intens ca acum câteva decenii. Nu ne rămâne decât să sperăm că toate promisiunile autorităților, adunate în cei 16 ani de la închiderea bijuteriei arhitecturale pentru restaurare, vor deveni realitate. Locul circarilor e la în arenă. Iar cei de care depinde acum soarta Circului, dacă sunt bine intenționați, nu au dreptul să fie "circari"!