Circulația transportului public din Chișinău rămâne sistată până la sfârșitul zilei
Circulația transportului public rămâne sistată până la sfârșitul zilei de astăzi, 8 ianuarie. Este anunțul Primăriei Chișinău, care a precizat că această măsură este luată pentru siguranța călătorilor.
"Conform datelor prezentate de stațiile meteorologice, cea mai mare cantitate de precipitații cade în Capitală. Vom reveni cu detalii despre reluarea activității troleibuzelor și autobuzelor", au declarat reprezentanții Primăriei.
De menționat că la ora 11, Comisia Situații Excepționale din Chișinău (CSE) a anunțat că, până la ora 16:00, va fi sistat transportul public, cu excepția celor cu scop tehnic de intervenție.
Totodată, amintim că CSE a decis ca școlile și grădinițile din Capitală vor fi închise până pe 11 ianuarie.
Citește și: Comisia pentru Situații Excepționale a DECIS: Școlile și grădinițile din Capitală vor fi închise până pe 11 ianuarie
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova dar și din întreaga lume!