Circulaţia transportului public pe strada Ion Creangă va fi reluată, începând de mâine
Circulaţia transportului public pe strada Ion Creangă din Capitală va fi reluată începând de mâine, 9 iulie. Anunţul a fost făcut de şeful Direcţiei transport public din cadrul Primăriei, Adrian Boldurescu.
În acest sens, primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că transportul public, troleibuzele, autobuzele cât şi microbuzele îşi vor începe activitatea pe această stradă începând cu ziua de mâine. "E timpul, deja. Până la asfaltarea drumului este necesar ca traficul rutier de pe starada Ion Creangă să fie reluat", a subliniat Chirtoacă în şedinţa de astăzi a Primăriei.
Publika.md aminteşte că, pe acestă stradă au avut loc lucrări de renovare a apeductului. În aceste condiţii, traficul a fost redirecţionat pe străzile adiacente. Lucrările de instalare a noului apeduct au început pe data de 10 mai.
Pentru lucrările de renovare a apeductului s-au cheltuit 12 milioane de dolari, dintre care două milioane de dolari au fost alocate din bugetul municipal, iar restul sumei provine din programul de finanţare al Corporaţiei Financiare Internaţionale. Termenul de garanţie a ţevilor noului apeduct este de 50 de ani.