Citeşti conversaţii online străine? Rişti să te alegi cu DOSAR PENAL
Violarea secretului corespondenței online nu va mai scăpa nepedepsită, după ce în legea penală vor fi operate modificări. În prezent, articolul 178 prevede sancţiuni pentru încălcarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor, al convorbirilor telefonice şi înștiințărilor telegrafice.
Nu este nicio referire însă la corespondența online, iar această lacună le permite judecătorilor să interpreteze legea după bunul lor plac.
"Comunicaţia electronică astăzi înseamnă comunicările care se fac prin diferite sisteme sau aplicaţii prin intermediul Internetului, inclusiv şi reţelele de socializare. Faptul că astăzi aceasta nu este inclusă în Codul Penal nu înseamnă că aceste fapte nu sunt pedepsite. Introducerea modificărilor în articolul 178 va fi o clarificare a normei, lucru care sperăm să nu trezească interpretări", a declarat Vladimir Cebotari, ministrul Justiţiei.
Potrivit Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice, de la începutul anului au fost pornite 11 cauze penale pentru violarea dreptului la secretul corespondenței.
"În cazul în care este accesată adresa electronică sau contul reţelei de socializare şi este demonstrat faptul că persoana a vizualizat discuţiile purtate de către administratorul contului sau administratorul adresei electronice, atunci persoana dată este atrasă la răspunderea penală", a declarat Sergiu Lisnic, ofiţerul Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice din cadrul INI.
Încălcarea articolului 178 din Codul Penal prevede amendă de până la 27.500 de lei sau până la 180 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Actualitate
- O TELEVIZIUNE din România nu a primit licenţa de emisie pentru că e bănuită de propagandă rusească
- Hackerii nord-coreeni au furat planurile de război ale SUA și Coreei de Sud
- #realIT. Agenţii economici din Moldova, ŢINTA HACKERILOR! SCHEMA prin care firmele erau lăsate FĂRĂ BANI
- Doi detectivi AU VIOLAT fără milă o tânără încătușată chiar în mașina de poliție