Clădire de lux la Miami! Proprietarii apartamentelor pot ajunge cu maşina până la uşa locuinţei (VIDEO)
Embed:
Peste 20 de miliardari din întreaga lume au cumpărat locuinţe în cea mai nouă clădire de lux din Miami. Porsche Design Tower este un zgârie-nori de 60 de etaje cu apartamente de lux, care include un cinematograf, SPA precum şi piscine la aproape fiecare balcon.
Cea mai notabilă caracteristică a clădirii o reprezintă lifturile pentru maşini. Acestea le permit proprietarilor să ajungă cu maşina chiar la uşa apartamentelor şi să le parcheze într-un garaj suspendat, conectat la fiecare locuinţă.
Clădirea a fost construită de grupul german Porsche şi de compania de construcţii Dezer Development din Florida.
Porsche a acordat un împrumut de 214 milioane de dolari, cea mai mare sumă investită într-un proiect de construcţii după recesiune.