Sediile Consiliului de Securitate şi Adunării Generale a Naţiunilor Unite au fost evacuate astăzi. Mai mult, şedinţele au fost reprogramate, din cauza unui miros suspect, care provenea din subsolul clădirii. Cauza acestui incident a fost, cel mai probabil, o scurgere de gaze.
Purtătorul de cuvânt al ONU a confirmat informaţia. Asta după ce mai mulţi oficiali au declarat, sub protecţia anonimatului, că au simţit un miros suspect. Pentru scurt timp, a fost evacuat chiar şi biroul secretarului general, Ban Ki-Moon. Autorităţile au permis intrarea în clădire abia după efectuarea tuturor investigaţiilor necesare.