CLĂDIRI PRIVATIZATE CU ABATERI: Procurorii au iniţiat o anchetă penală în acest caz
Procurorii anticorupţie au suspiciuni cu privire la privatizarea "Casei Presei" şi a fostei cantine a Guvernului, aşa că au iniţiat o anchetă penală.
Potrivit oamenilor legii, în septembrie 2018, conducerea "Casei Presei" a semnat trei contracte de locațiune cu administratorii unor societăţi comerciale prin care le-a transmis în folosinţă peste 1400 de metri pătraţi din suprafaţa imobilului. Ulterior, în baza unor contracte adiționale, suprafaţa oferită în gestiune a fost extinsă cu aproape 400 de metri pătraţi, iar la scurt timp imobilul a fost vândut la preţ de 16,2 milione lei.
La fel s-a întâmplat şi în cazul fostei cantine a Executivului. În noiembrie 2018, au fost date în chirie trei încăperi cu suprafaţa de 1700 de metri pătraţi, ca peste trei luni aceste să fie privatizate contra nouă milioane de lei. Procurorii nu precizează dacă imobilele au fost vândute la preţ redus, dar spun că statului i-au fost aduse prejudicii.
Vladimir Baldovici, director al Agenției Proprietății Publice în acea perioadă, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi detalii cu privire la aceste două privatizări.