Clasamentul ţărilor care nu sunt atractive pentru turişti. Pe ce loc se află Moldova
Moldova nu este o destinaţie turistică atractivă. O confirmă datele statistice, potrivit cărora Republica Moldova a fost vizitată de 12 mii de turişti, în 2012. Mai mult, Moldova nici nu se regăseşte în importante clasamente privind numărul de turişti curioşi să cunoasă anumite ţări.
Doar 200 de oameni au fost curioşi să vadă insula Nauru din Oceanul Pacific, anul trecut. Nici Somalia nu este mai departe de Nauru. Război, lipsa unui guvern, extremişti islamici. Toate acestea au făcut ca ţara să fie vizitată de doar 500 de persoane în 2012.
În Tuvalu au fost puţin peste 1.200 de turişti, iar următoarea în clasament este Kiribati, cu 4.700 de turişti în 12 luni.
Insulele Marshall au fost vizitate de 5.000 de persoane. Turiştii nu par să fie atraşi de paradisul subacvatic de aici, iar una dintre cauze ar putea fi costurile exagerate pentru cazare.
În top urmează Guineea Ecuatorială, cu 6.000 de turişti. În Turkmenistan au fost în vizită anul trecut 7.000 de persoane.
În micul stat insular São Tomé şi Príncipe au fost 8.000 de turişti, chiar dacă peisajele montane şi plajele de aici sunt de o frumuseţe rară.
Moldova nu este în clasamentul celor de la Business Insider, dar potrivit datelor de la Biroul Naţional de Statistică, ţara noastră s-ar putea situa pe poziţia a 9-a.
Recent, "Lonely Planet", cea mai mare editură din lume pentru ghiduri de călătorie, a realizat un top al celor mai puţin exploarate state unde Moldova ocupa locul 2. Pe locul 10 este Comore, cu 15 mii de turişti.