Cleveland Cavaliers şi Miami Heat vor juca un meci în cadrul turneului NBA Global Games
Deşi au mai rămas câteva săptămâni până începe Liga Nord-Americană de Baschet, echipele din această competiţie continuă pregătirele pentru noul sezon. Cleveland Cavaliers şi Miami Heat vor juca în acest weekend, în Brazilia, un meci în cadrul turneului NBA Global Games.
Confruntarea de la Rio de Janerio va fi primul meci pentru Lebron James la Cleveland Cavaliers, după ce a revenit după patru sezoane petrecute la Miami. Până atunci, antrenorul "cavalerilor", David Blatt le-a dat liber jucătorilor săi. Aceştia au vizitat muntele Pao de Acucar, care în traducere înseamă "pâine de zahăr".
De partea cealaltă, vedetele de la Miami Heat au oferit lecţii de baschet. Astfel, copii din cartierele sărace, dar şi din favelele din Rio au avut şansa să înveţe să joace baschet de la Alonzo Mourning şi James Ennis.
În afară de Miami Heat şi Cleveland Cavaliers, la turneul NBA Global Games din acest an mai participă San Antonio Spurs, Sacramento Kings şi Brooklyn Nets. Utimele două vor disputa câte un meci între ele la Beijing şi Shanghai, iar gruparea din San Antonio a jucat un meci cu germanii de la Alba Berlin, pe care l-au pierdut cu 93-94, şi mai are programată o partidă cu Fenerbahce Istanbul.