Clint Dempsey va fi căpitanul naţionalei SUA la Mondialul din Brazilia
Liderul reprezentativei Statelor Unite Clint Dempsey va fi pentru prima dată căpitan al naţionalei la un Campionat Mondial. Fostul jucător al formaţiei Fulham şi Tottenham va juca pentru a treia oară la un turneu final.
Clint Dempsey este unul dintre cei mai experimentaţi fotbalişti din lotul naţionalei Statelor Unite. El evoluează în prezent în Major Soccer League, la Seattle Sounders. Însă mijlocaşul a petrecut cea mai frumoasă perioadă a carierei în Campionatul Angliei. El a jucat 213 de meciuri pentru Tottenham şi Fulham, în perioada 2007-2013. Clint Dempsey deţine recordul pentru cele mai multe goluri marcate vreodată de un american în Premier League.
"În 2006 jucam în Major Soccer League, am ajuns la Cupa Mondială şi am reuşit să ajut echipa, fiind pregătit fizic. După asta am jucat în Europa şi am ajuns la Mondialul din 2010 şi am simţit acelaşi lucru. Deci nu contează în ce campionat joci", a declarat Clint Dempsey.
Mijlocaşul care va participa la cel de-al treilea său Mondial din carieră va fi căpitanul naţionalei antrenate de Jurgen Klinsmann.
"Este o onoare să fiu căpitan. Cred că este şi un privilegiu. Ceea ce am obţinut eu este datorită muncii depuse de toată echipa, dar fiecare jucător încearcă să facă ceva special", a spus Clint Dempsey.
Selecţionata Statelor Unite va avea un program dificil la Mondial. Pentru a disputa cele trei meciuri din grupă, fotbaliştii american vor fi nevoiţi să zboare 18 mii de kilometri. Naţionala Statelor Unite va juca într-o grupă cu Germania, Portugalia şi Ghana.
- Ruşii le dau replică americanilor. Un deputat din Federaţia Rusă a cerut excluderea Statelor Unite din FIFA
- Revista presei: Casa Albă este îngrijorată de prezenţa trupelor ruse la frontiera de est a Ucrainei
- Surpriză de proporţii în tenisul feminin! Serena Williams a fost eliminată în runda a doua a turneului de la Charleston