CLIPE DE GROAZĂ pentru pasageri. Avion în flăcări, imediat după decolare (VIDEO)
Pasagerii unui avion, care decolase de pe aeroportul din Dallas, au trecut prin mari emoţii. La puţin timp de la decolare, unul dintre motoarele aparatului Airbus A320, care urma să ajungă în Seattle, a luat foc, scrie Digi24.
Imaginile cu flăcările, care ieşeau din motor au fost filmate de un pasager, în momentul în care avionul se afla, la o altitudine de aproape 600 de metri.
De asemenea, mai mulţi locuitori din statul Texas au sunat la numărul de urgenţă după ce au văzut flăcări ieşind din avionul care zbura, pe deasupra lor.
Piloţii aparatului au decis să revină pe aeroportul din Dallas, iar avionul a aterizat, în siguranţă, la 20 de minute de la decolare. Niciunul dintre cei 130 de pasageri şi membri ai echipajului nu au fost răniţi, în urma acestui incident.