Clipe de groază: Șobolanii invadează apartamentele din Capitală
Clipe de groază a trăit o familie din sectorul Botanica al Capitalei. Un şobolan a pătruns în apartament din subsolul blocului prin reţeaua de canalizare.
Incidentul s-a produs joi, aproape de miezul nopţii, iar după jumătate de oră rozătoarea a fost omorâtă.
A doua zi, oamenii au mers cu şobolanul la responsabilii fondului locativ, însă aceştia le-au trântit uşa în nas, refuzând să întreprindă careva măsuri de deratizare.
Ludmila Cernous locuieşte la etajul trei al unui bloc din sectorul Botanica. Ea spune că şobolanul a intrat în camera de baie prin closet.
"Când am deschis uşa, am văzut pe marginea closetului un şobolan mare. Era ud şi se scutura de apă. M-am speriat şi am început a striga, posibil acesta s-a speriat de mine şi a sărit pe podea şi fugea prin camera de baie", a comunicat locuitoarea Capitalei, Ludmila Cernous.
"Ea a fugit încoace în colţ şi când ea a fugit, deja melesteul îl aveam în mână fiul şi cu el a prins-o ca să nu fugă şi ea a început a ţipa tare. El a lovit-o de câteva ori tare."
A doua zi, doamna a mers la administratorul fondului locativ şi a cerut deratizarea subsolului. Acesta a refuzat să primească vreo sesizare şi i-a închis uşa în nas.
"Lupta cu rozătoarele nu intră în obligaţiunile administraţiei fondului locativ. Este un calendar întocmit de Primărie şi ei regulat se ocupă de asta şi la noi pe data de 29 le-au otrăvit", a comunicat administratorul Fondului Locativ nr. 51/252, Alexei Boreț.
Informaţia a fost confirmată şi de către reprezentanţii Centrului de Sănătate Publică. Aceştia susţin însă, că dacă deratizarea nu a avut efect, oamenii pot cere procedură repetată.
"În primul rând locatarii trebuie să informeze gestionariul. Gestionarul la rândul său, ne informează pe noi şi dacă este necesar, noi ieşim suplimentar şi efectuăm lucrări respective", a declarat medicul igienist CSP, Tudor Puiu.
Locatarii spun că rozătoarele se adună în subsolul blocului, deoarece acolo este mult gunoi. Cert este că acesta îl depozitează oamenii, care stau în acest bloc.
"La drept vorbind, la noi în subsol, sunt şoareci. Şi se simte miros puternic de şobolani. Înseamnă că acolo sunt rozătoare mari."
"Îmi este frică să merg la wc, să deschidem capacul de la closet, pentru că nu ştii de unde poate ieşi."
Amintim, că la începutul lunii iunie, zeci de rozătoare mişunau nestingherit în preajma blocurilor de locuit la intersecția străzii Ismail cu bulevardul Cantemir.
Potrivit medicilor, rozătoarele sunt purtătoare de mai multe bacterii, care pot cauza boli grave.