CLIPE DE GROAZĂ! Un rechin de cinci metri s-a apropiat de un scafandru (VIDEO)
Un realizator de filme australian a avut parte de o întâlnire neașteptată, atunci când rechinul masiv din specia Marele Alb de 4,5 metri a trecut pe lângă el de mai multe ori, scrie Realitatea.net.
Ash Gibb a declarat pentru postul național ABC că filma un pește în Lucky Bay, la circa 60 km de orașul Esperance din vestul Australiei, când a simțit o atingere din spate.
"Imediat am văzut un Mare Alb apărând în imagine", a povestit el. În înregistrarea video postată pe YouTube se vede cum rechinul pare să-l urmărească îndeaproape pe Gibb, deplasându-se în jurul lui de câteva ori, retrăgându-se de două ori și apoi întorcându-se brusc și îndreptându-se direct spre el, pentru a se opri în cele din urmă foarte aproape de bărbat.
"La început am fost destul de încântat. Mi-am spus că e grozav, că pentru asta am venit. Cel mai important pentru mine a fost să mă concentrez asupra modului în care respiram. Nu voiam să arăt că eram speriat", a spus el, citat de Agepres.
"Mi-am reamintit de convingerea mea în privința rechinilor, care este că ei nu atacă oamenii în mod deliberat. Noi nu suntem hrana lor. Cred că asta este ceea ce m-a făcut să rezist unei situații foarte tensionate, pentru că a fost ceva foarte intens", a povestit realizatorul australian.
"Deși mi-am dorit să fac asta, a fost o situație foarte solicitantă. Eram acolo să filmez. Am avut această ocazie. Șansele ca acest lucru să se întâmple sunt de unu la un milion, așa că m-am folosit de această oportunitate și am făcut tot posibilul pentru a nu-mi tremura mâinile și a filma totul", a mărturisit Ash Gibb.