Clovni, dansatori și glume. Festivalul Umorului la Odessa în acest an va fi sărbătorit 2 zile la rând
Ziua Umorului este sărbătorită, tradiţional, în oraşul ucrainean Odesa. Sufletul festivalului sunt clovnii şi dansatorii, care îi distrează pe turiştii veniţi din diferite colţuri ale lumii.
În acest an, organizatorii au decis ca evenimentul să se desfăşoare două zile la rând.
"Ne pregătim. A mai rămas să ne îmbrăcăm şi putem merge".
Festivalul este un eveniment la care oameni de artă din diferite ţări ale lumii au posibilitatea de a interacţiona.
"Suntem aici şi pentru că vrem să facem cunoştinţă cu oameni noi şi să ne facem bună dispoziţie. Le urăm tuturor dragoste şi multă distracţie".
Pe scena principală din centrul Odesei vor evolua mai multe formaţii ucrainene printre care "Gribî" şi "Lapis-98". Iar mâine acolo îşi va face apariţia grupul "Premier Project".
Autorităţile ucrainene au anunţat că, în acest an, măsurile de securitate de la festival au fost sporite. Pe lângă poliţiştii care patrulează zilnic străzile din centrul Odesei au fost mobilizaţi suplimentar 400 de membri ai forţelor de ordine.
Pentru prima dată, Festivalul Umorului de la Odesa a avut loc acum 41 de ani.