Clubul Brescia l-a demis pe antrenorul Eugenio Corini
foto: publika.md
Clubul Brescia l-a demis pe antrenorul Eugenio Corini după ce echipa a suferit trei eşecuri consecutive în campionatul de fotbal al Italiei, scrie agerpres.ro.
Învinsă duminică la Verona (1-2), Brescia, o nou-promovată, este pe locul 18, primul retrogradabil, cu 7 puncte după zece meciuri, având o partidă mai puţin disputată decât majoritatea echipelor.
Corini, care are 49 de ani, pregătea din septembrie 2018 formaţia al cărei jucător a fost şi pe care a readus-o în Serie A după o absenţă de opt ani. Potrivit TuttoMercatoWeb, favorit pentru a fi noul antrenor al "rândunicilor" este Fabio Grosso, fostul fundaş al naţionalei Italiei.
Brescia este a cincea grupare din Serie A care îşi concediază antrenorul în acest sezon. Primele care au schimbat tehnicianul au fost Milan, care l-a înlocuit pe Marco Giampaolo cu Stefano Pioli, şi Sampdoria, ce l-a numit pe veteranul Claudio Ranieri în locul lui Eusebio Di Francesco. Genoa a renunţat la Aurelio Andreazzoli şi a apelat la fostul său jucător Thiago Motta, iar Udinese s-a despărţit de Igor Tudor şi l-a numit ca interimar pe Luca Gotti.

- Valencia şi-a schimbat antrenorul chiar înaintea meciului de campionat cu FC Barcelona
- Naomi Osaka a pus capăt colaborării cu antrenorul Jermaine Jenkins
- Antrenorul Jurgen Klopp va dona unu la sută din salariul său în scopuri caritabile
- BALOTELLI, GOL PENTRU BRESCIA. Italianul a marcat primul gol de la revenirea în Serie A