Cluburile din Divizia Naţională intră în lupta pentru Cupa Moldovei
În lupta pentru Cupa Moldovei intră cluburile din Divizia Naţională! Patru echipe din primul eşalon şi-au aflat adversarii din şaisprezecimile de finală în urma tragerii la sorţi, care a avut loc la sediul Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal.
Academia va întâlni revelaţia acestui sezon în Cupa Moldovei, formaţia din Divizia B, Veriş Drăgăneşti.
FC Costuleni va juca în deplasare cu echipa din liga secundă, Saxan Ceadîr Lunga.
Nistru va primi vizita formaţiei din Divizia A, Dinamo-Auto din Tiraspol.
Găgăuzia Comrat va juca cu încă o echipă din Divizia B, Universitatea Agrară din Chişinău.
Sfântul Gheorghe Suruceni va întâlni în deplasare formaţia Kolos Copcea, care la fel evoluează în Divizia B.
Meciurile vor avea loc pe 25 şi 26 octombrie şi se vor disputa într-o singură manşă. Celelalte cluburi din Divizia Naţională vor intra în competiţie în faza optimilor de finală.