CM 2018: Statistici îngrijorătoare. Englezoaicele sunt bătute de soţi când echipa pierde
Englezii au lansat o campanie de descurajare a violenţei domestice, după ce au constatat că numărul femeilor bătute de soţi a crescut în perioada Campionatului Mondial de Fotbal. Posterele promovate reprezintă o femeie din al cărei nas îi curge sânge care treptat ia forma steagului naţional al Angliei.
Potrivit statisticilor, actele de violenţă la adresa femeilor cresc cu un sfert atunci când joacă Anglia, şi cu mai bine de o treime atunci când echipa pierde. Poliţia din Anglia a fost nevoită să intervină de mai multe ori în ultimele săptămâni în cazuri de violenţă domestică.
Şi având în vedere că Anglia s-a calificat în sferturi la Campionatul Mondial de fotbal, numărul femeilor victime ale violenţei conjugale va creşte şi în perioada următoare. Anglia, care a câştigat o singură dată titlul mondial, în 1966, este una dintre favoritele la câştigarea Cupei Mondiale din acest an.
- Cupa Mondială 2018: Mouez Hassen, portarul Tunisiei, părăseşte Cupa Mondială din cauza unei accidentări
- CM 2018: Spania, victorie chinuită! Furia Roja s-a impus în fața Iranului cu scorul de 1-0
- Dezastru în pas de tango. Naționala Croației a surclasat-o pe cea a Argentinei
- Campionatul Mondial de Fotbal 2018: Anglia, calificată în sferturi, după o victorie în faţa Columbiei la loviturile de departajare