CMC a alocat un teren de 1 ha din sectorul Ciocana pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău
După două încercări nereușite de a se întruni în ședință săptămâna trecută, Consiliul Municipal Chișinău a alocat luni, 18 iunie, un teren cu suprafața de 1 ha, din sectorul Ciocana al Capitalei, pentru proiectarea și construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, anunţă radiochisinau.md.
Persoanele care au terenuri în apropierea locului unde va fi construit gazoductul vor fi expropriate, iar ulterior vor fi despăgubite.
Gazoductul Ungheni-Chişinău, o continuare a condutei Iași-Ungheni, va fi construit de compania din România Transgaz, care a privatizat compania de stat din Republica Moldova Vestmoldtransgaz.
Potrivit directorului general Transgaz, Ion Sterian, extinderea rețelei Iași-Ungheni-Chișinău pe teritoriul Republicii Moldova va permite acesteia să importe gaze din România, Marea Neagră dar și din nordul Greciei.
Tot astăzi, CMC a decis alocarea a șase milioane de lei pentru Primăria Țânțăreni și alte patru milioane de lei pentru Primăria Geamăna din Anenii Noi, drept recompensă pentru faptul că locuitorii acestor sate au acceptat redeschiderea poligonului de păstrare a deşeurilor, după criza gunoiului din vara anului trecut.
Anterior, municipalitatea a mai promis 12 milioane de lei pentru lucrărilor de consolidare a digului poligonului, dar și reparația drumului din Țânțăreni.
Actualitate
- Construcţia Arenei Chişinău, salutată de către conducerea comunei Stăuceni: Un astfel de complex va uşura organizarea concertelor mari
- Au început lucrările de demolare a cinematografului Gaudeamus. Ce va fi construit în locul acestuia
- Tragedie pe un şantier din Capitală. Un muncitor, de 22 de ani, a murit după ce a căzut de la etajul 10