CMC a votat: Locuitorii Capitalei cu probleme de vedere şi venituri mici pot solicita ochelari gratuiţi
Consiliul Municipal Chişinău (CMC) a votat o serie de proiecte sociale. Opt mii de elevi din familiile sărace vor primi câte 700 de lei pentru pregătirile de școală. În acest sens au fost alocaţi 5,6 milioane de lei. Beneficiarii vor fi selectați de directorii instituțiilor de învățământ sau asistenții sociali.
Iar persoanele nevoiaşe din Chişinău vor avea parte de prânzuri gratuite la cantine sociale. Potrivit unui nou regulament votat de CMC, beneficiari vor fi cei care au venituri mai mici de trei mii de lei, și nu de două mii, așa cum era până acum. Astfel, numărul celor care vor primi o masă gratis va crește de la 700 la 1.200. Şi prânzul va fi mai bogat. Costul acestuia va creşte de la 23 la 28 de lei.
Tot CMC a decis în premieră ca locuitorii municipiului Chişinău cu probleme de vedere şi care au venituri mai mici de trei mii de lei per familie vor putea solicita ochelari gratuiţi. Pentru obţinerea acestora este necesar ca solicitanţii să dispună de prescripţii medicale.
Proiectul prevede cheltuielie de cinci sute de mii de lei.
Până acum, autorităţile municipale au oferit aparate auditive persoanelor cu deficiențe de auz.
Actualitate
- Familiile sărace din ţară vor primi alocații de circa 6.000 de lei pentru produse alimentare, îmbrăcăminte şi reparația locuinţelor
- Citesc şi scriu. Copiii care vor merge în clasa I se pregătesc de şcoală. RECOMANDAREA psihologilor pentru părinţi
- Elevii din familiile sărace din Capitală vor primi ajutor financiar pentru pregătirile de școală