CMC îşi constituie astăzi comisiile de specialitate
La mai bine de cinci luni de la alegerile locale, Consiliul Municipal nu are toate structurile de lucru constituite. Este din cauza certurilor dintre consilieri. Aleşii locali urmează să se întrunească astăzi, cu începere de la ora 10. Pe ordinea de zi fugurează o singură chestiune - constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului.
La şedinţă şi-au anunţat prezenţa consilierii din toate fracţiunile. Asta după ce primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a avut miercuri o discuţie cu liderii acestora şi a convenit asupra organizării şedinţei. După validarea mandatelor, consilierii municipali au reuşit să se întrunească într-o singură şedinţă.
De câteva luni, din lipsă de cvorum, şedinţele Consiliului au fost amânate în numărate rânduri. Motiv de dispută a servit partajarea comisiilor de specialitate. Comuniştii, care au obţinut majoritatea în Consiliu, pretind la şefia a şase din cele şapte comisii de specialitate.