CNA: 33 de consilieri municipali vor fi sancţionaţi contravenţional pentru exces de putere
33 de consilieri municipali vor fi sancţionaţi contravenţional pentru exces de putere. Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, e vorba de aleşii care anul trecut au votat pentru cele şase Planuri Urbanistice Zonale şi care prevăd construcţia de blocuri locative şi zone rezidenţiale în Chişinău.
CNA s-a autosesizat pe marginea acestui caz în decembrie, iar ulterior a primit o plângere şi de la un grup de consilieri PAS. Astfel, ofiţerii CNA au investigat acţiunile şi legalitatea votării proiectelor. În urma verificărilor, s-a decis ca cei 33 de consilieri municipali au comis exces de putere. Dosarul urmează să fie examinat în instanţă.
Am solicitat o reacţie de la conducerea fracţiunii PSRM din Consiliului Municipal Chişinău, membrii căreia şi-au dat votul pentru cele 6 PUZ-uri. Vicepreşedintele Dinari Cojocaru a declarat că ne va oferi un comentariu, însă după ce i-am expediat un mesaj cu întrebările exacte nu a mai răspuns la telefon.
Cele şase Planuri Urbanistice Zonale care prevăd construcţia de blocuri locative în Capitală au fost votate în decembrie anului trecut de 33 de aleşi locali din fracţiunea Platforma DA, PSRM şi consilieri neafiliaţi. Membrii PAS s-au pronunțat atunci împotriva proiectului. Nu doar ei au votat contra, dar şi Aliona Doroş şi Cristina Jitari, ambele consiliere din Platforma DA.