CNA a recepționat sesizarea Președinției pentru a se expune cu privire la premiul de 30 000 de euro, oferit Maiei Sandu
Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a recepționat sesizarea Președinției, prin care s-a cerut expunerea cu privire la premiul de 30 de mii de euro, oferit şefei statului Maia Sandu, la Gala de decernare a premiului „Timișoara Pentru Valori Europene".
”Urmează să o examinăm și să ne expunem", a declarat purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi, pentru Publika.press.
Amintim că preşedintele Republcii Moldova, Maia Sandu, a primit, sâmbătă, 14 ianuarie, Premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, instituit de Municipiul Timișoara în 2023. Premiul vine însoțit de 30 de mii de euro, fiind susținut de mai multe companii private.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!
Citeşte şi: Preşedinţia Republicii Moldova vine cu precizări despre premiul de 30 mii de euro al Maiei Sandu
Citeşte şi: „Acest lucru nu este permis”. Stamate susține că Sandu nu trebuia să accepte premiul de 30.000 de euro