CNA: Îndemnăm toți funcționarii publici să se conducă de prevederile LEGII și să nu se lase antrenați în jocuri politice
foto: publika
Centrul Național Anticorupție, în calitate de instituție de drept din Republica Moldova, fiind un organ specializat în prevenirea şi combaterea corupţiei, activând în baza principiilor legalității și imparțialității, pornind de la obligația de a activa în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, face următoarea declarație:
CNA este un organ apolitic, nu acordă asistenţă şi nu sprijină niciun partid politic. Astăzi, instituțiile publice din Republica Moldova se află într-o situaţie fără precedent, când sunt somate de anumite forţe politice să nu respecte deciziile instanței supreme – Curtea Constituțională.
În activitatea noastră, aplicăm necondiționat toate hotărârile Curții Constituționale, chiar dacă unele din ele, în anumite situații, au făcut imposibilă tragerea la răspundere a unor persoane. În situația crizei actuale, atragem atenția că nimeni nu poate să-și asume dreptul de a decide, în mod arbitrar, pe care din hotărârile Curții Constituționale să le respecte și pe care nu. Sfidarea principiilor de aplicare necondiționată a Hotărârilor Curţii este un precedent periculos.
De aceea, fiind conștienți că, nerespectarea Legii atrage după sine răspundere penală, îndemnăm toți funcționarii publici să se conducă în activitatea lor strict de prevederile Legii și să nu se lase antrenați în jocuri politice și lupta pentru putere.
Centrul Național Anticorupție continuă să-și exercite atribuțiile în regim obișnuit.