CNA le va face caziere şi funcţionarilor publici necorupţi. Aceştia vor trebui să raporteze superiorilor dacă li se va propune mită
Funcţionarii vor avea caziere de integritate, iar instituţiile publice vor întocmi "registre de evidenţă a influenţelor necorespunzătoare", se spune într-un comunicat difuzat de CNA.
Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) va deţine şi va elibera caziere de integritate agenţilor publici. Proiectul a fost aprobat de către Guvern şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015.
Cazierul privind testarea integrităţii profesionale este o bază de date cu privire la rezultatele testelor de integritate profesională, precum şi certificatul de cazier al integrităţii profesionale.
Scopul acestuia constă în prevenirea angajării ulterioare în serviciul public a funcţionarilor care nu dau dovadă de integritate în cadrul testelor de integritate realizate, prin care a fost fixată implicarea acestora în săvârşirea actelor de corupţie.
Ţinând cont că Legea privind testarea integrităţii profesionale este pusă în aplicare începând cu 14 august curent, CNA a propus intrarea în vigoare a prevederilor referitoare la cazier începând cu 1 ianuarie 2015.
Potrivit legii menţionate, agentul public este obligat să evite influenţele necorespunzătoare în exercitarea atribuţiilor de serviciu, urmând să comunice conducătorului entităţii publice despre încercările de a fi influenţat.