CNP a găsit o alternativă după ce Executivul a anunţat că şedinţele nu vor mai fi transmise live
Consiliul Naţional pentru Participare va organiza săptămânal conferinţe de presă în cadrul cărora vor fi discutate subiectele de pe agenda Guvernului. Această hotărâre vine drept un răspuns la decizia de a interzice transmisiunea în direct a şedinţelor Executivului, scrie tribuna.md.
Potrivit vicepreşedintelui CNP, Antoniţa Fonari, aceste conferinţe vor avea loc cu câteva ore înainte de fiecare şedinţă de Guvern.
"De multe ori, denumirile proiectelor incluse în ordinea de zi nu spun prea multe. Vom încerca să traducem pentru cetăţeni aceste proiecte, ca oamenii să înţeleagă unde se cheltuiesc 6 mil. lei sau 12 mil. lei. Credem că aceasta va fi de folos şi celor de la Guvern", a menţionat Fonari.
Membrii CNP şi-au expus astăzi poziţia faţă de astfel de subiecte de pe agenda Guvernului ca: Decernarea Premiului Naţional, vânatul în Moldova; transparenţa proprietăţii media, stabilitatea financiară și altele.
Publika.md aminteşte că, pe 3 iulie curent, Guvernul a avizat pozitiv un proiect de lege care prevede că şedinţele Guvernului nu vor mai fi transmise în direct. Acest proiect de lege a fost propus de liberal-democraţi şi democraţi. Documentul a fost discutat şi la Comisia Juridică şi criticat de către liberali. Ei şi-au exprimat temerea că restricţii similare ar putea fi aplicate şi în cazul şedinţelor de Parlament. Liberalii şi-au atenţionat colegii că vor merge la Curtea Constituţională, dacă proiectul va obţine votul Parlamentului.