Coaliţia Pro-Europeană lansează o campanie de informare privind integrarea europeană a Republicii Moldova
Coaliţia de guvernare Pro-Europeană lansează o campanie de informare privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Decizia a fost luată după prima întrevedere, din acest an, a Adunării Generale a Coaliţiei.
"Mesajul acestei campanii trebuie să ajungă în fiecare casă şi familie pentru că propaganda PCRM este bazată pe minciună. Fiecare partid din Coaliţie a lansat astfel de campanii de informare, dar este mai eficient dacă vom lucra împreună. Cu toţii am avut o opinie consolidată. Fiecare dintre noi înţelege responsabilitatea în parte pe care o are, dar şi ce avem de făcut împreună pentru a atinge obiectivul de integare a ţării noastre în Uniunea Europeană. Interesul de a stopa parcursul european al ţării este mare din partea unor forţe din ţară şi din afară ", a menţionat liderul PD, Marian Lupu.
Potrivit preşedintelui PLDM, Vlad Filat, cetăţenii Republicii Moldova trebuie să obţină informaţie veridică şi probată despre procesul de apropiere de UE. "Vom iniţia o campanie de informare a cetăţenilor despre Uniunea Europeană. Vrem să stopăm minciuna şi intriga adusă de comunişti", a precizat Filat.
"Am constatat că este necesară sincronizarea acţiunilor noastre, eficientizării atuurilor care vin din partea celor care ne susţin pe noi din comunitatea europeană", a spus liderul PLR, Ion Hadârcă.
Liderii Coaliţiei de guvernare Pro-Europeană au spus că şedinţa de astăzi a fost una constructivă cu rezultate concrete, iar principalul subiect al discuţiilor a fost integrarea ţarii noastre în UE şi implementarea reformelor.
- Cei mai înverşunaţi pro şi anti-europeni vin la Fabrika. Află cum este exprimată aspiraţia europeană a statului
- Studenţii de la Universitatea Tehnică din Moldova vor studia o disciplină nouă. CLICK pentru detalii
- Marian Lupu: Integrarea Moldovei în UE nu înseamnă încetarea dialogului cu partenerii din Est