Coasta atlantică a Canadei, paralizată din cauza unei puternice furtuni de zăpadă
Embed:
O furtună puternică de zăpadă s-a abătut asupra coastei atlantice a Canadei, lăsând aproape 14.000 de case fără energie electrică. Totodată, şcolile au fost închise, iar unele zboruri au fost anulate. Şi situaţia din trafic nu este mai bună.
Potrivit poliţiştilor, mai multe străzi au fost închise din cauza ninsorilor şi a vizibilităţii reduse, iar pe unele s-au format ambuteiaje imense. În provincia New Brunswick, grosimea stratului de zăpadă ajunge la 40 de centimetri, în timp ce în oraşul Montreal este de peste jumătate de metru.
Furtuna este însoţită de rafale de vânt, care ating în unele regiuni până la 170 de kilometri pe oră. Autorităţile au cerut cetăţenilor să rămână în case.