COD GALBEN DE AVERSE în toată ţara. În unele regiuni s-ar putea produce INUNDAŢII
Vreme rea în acest weekend. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de averse, descărcări electrice, grindină și vijelie. Avertizarea este valabilă pentru azi şi mâine.
Potrivit meteorologilor, vor cădea ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice, iar izolat cu grindină. Totodată, vântul va bate în rafale de până la 70 de kilometri la oră.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe arii extinse, vor cădea averse puternice.
Potrivit specialiştilor, nivelul apei din lacuri ar putea crește cu până la 70 de centimetri și s-ar putea produce inundaţii locale.
"A fost emisă și o avertizare hidrologică, conform căreia toți agenții economici care au în subordine lacuri de acumulare, să verifice starea barajelor pentru că s-ar putea produce inundații. După expirarea codului galben nu vom avea îndată vreme frumoasă. Temperaturile vor oscila între plus 15, plus 20 de grade. Se vor mai menține precipitații, dar nu cu caracter torențial", a spus meteorologul de la Serviciul Hidrometeorologic, Cristina Popuşoi.
- AVERTIZARE de PLOI şi VÂNT PUTERNIC în sud-estul ţării! Raioanele care vor fi afectate (HARTA)
- Cod Galben de VÂNT NĂPRASNIC! Meteorologii avertizează ce se poate întâmpla din cauza rafalelor puternice
- Lapoviță și ninsoare în toată țara! Zeci de localități au rămas FĂRĂ CURENT electric
- VEŞTI PROASTE! Trei zile de ploi şi vânt puternic. Câte grade vom avea în termometre
- AVERTIZARE METEO! Vreme rea în weekend: COD GALBEN de averse cu descărcări electrice, grindină și vijelie
- Ce surprize ne pregătește vremea pentru acest weekend. Cât de cald va fi