COD GALBEN de ninsori: Cum se vede din satelit ciclonul care lovește astăzi Moldova (HARTĂ)
Meteorologii au prelungit, luni, codul galben de ninsori, până la ora 22.00, în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova. De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, în judeţele Tulcea, Buzău, Brăila, este cod galben de vânt, până la ora 20.00, scrie digi24.ro.
Potrivit ANM, până luni seară la ora 22.00, este cod galben de ninsori în general moderate şi strat de zăpadă în zona Carpaţilor Orientali şi Moldova.
Un ciclon mediteranean jos, care produce precipitații intense, a ajuns în sud-estul Europei în urmă cu trei zile. România, Bulgaria și o parte din Balcani sunt regiunile cel mai dur lovite de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, însă vreme rea este și în Moldova și în unele regiuni din Ucraina.
Potrivit Windy.com, răcirea vremii va continua până la finalul acestei săptămâni, când temperaturile vor scădea sub pragul de îngheț. Ninsoarea va continua, în Muntenia, Moldova și Dobrogea, dar și în unele zone din Transilvania.
"Pe parcursul zilei de luni (19 noiembrie) în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova temporar va ninge în general moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge viteze, în general, între 40 şi 50 km/h, în special în jumătatea de sud a Moldovei", au precizat meteorologii.
PUBLIKA.MD aminteşte că de câteva ore, ninge şi în Moldova, iar pe alocuri, cade lapoviţă. Fenomenele se vor intensifica, pentru că de la ora 15:00 va intra în vigoare un cod galben de precipitaţii. Avertizarea meteorologilor va fi valabilă până la miezul nopţii.
Potrivit specialiştilor, termometrele vor indica ziua între minus un grad şi plus cinci grade Celsius, iar pe parcursul nopţii temperaturile vor coborî până la minus opt grade. Şoferii sunt îndemnaţi să circule cu prudență, pentru că pe şosele se va forma gheţuş. Pentru a eficientiza traficul rutier, pe traseele din ţară au fost mobilizaţi 110 inspectori de patrulare.
Aici puteţi accesa HARTA INTERACTIVĂ!