COD GALBEN de ploi puternice. Primele consecințe s-au înregistrat deja în nordul țării
Ploaia ce a cuprins mai multe regiuni ale ţării, în timp de mai puţin de o oră a lăsat zeci de sate din nordul ţării parţial fără electricitate. Iar vântul puternic a descoperit mai multe case de acoperişuri. Toată ţara este sub cod galben de ploi puternice. Avertizarea este valabilă până la miezul nopţii.
Vântul puternic şi ploile au făcut cele mai mari ravagii în nordul țării. A plouat torențial în mai multe sate din raioanele Fălești, Glodeni, Sângerei și Bălți, unde mai multe acoperișuri au fost luate de vânt. Totodată mai mulţi copaci au fost doborâţi inclusiv pe traseele naţionale, blocând partea carosabilă. La faţa locului a fost necesară intervenţia inspectorilor de patrulare, care au fluidizat traficul.
De asemenea, arborii au rupt și mai multe cabluri de electricitate. În raionul Teleneşti şapte localităţi au rămas fără curent electric. În centrul ţării şi în Capitală ploaia a fost liniştită şi a trecut fără consecinţe. Meteorologii promit că aversele puternice se vor menţine până la miezul nopţii. Şi zilele următoare la fel vor fi ploiase.
Ploaia a început să se răspândească în toată ţara, începând cu raioanele de nord a ţării. Mai multe străzi au fost inundate la Bălţi. Iar vântul violent a rupt mai mulți copaci la Briceni şi Edineţ. Din imaginile internauţilor se văd arbori doborâţi pe străzi şi deasupra automobilelor. La fel și mai multe acoperișuri au fost luate de vânt în unele sate din raionul Drochia.
Totodată, pe traseele naţionale din raioanele Sângerei, Făleşti şi Glodeni s-au rupt crengi de copaci, blocând parțial partea carosabilă. Angajaţii INP au acordat ajutorul necesar şoferilor. Ploile au făcut ravagii şi în raionul Teleneşti, unde şapte localităţi au rămas fără electricitate din cauza vântului puternic. Parţial fără curent electric au rămas şi unele sate din Glodeni, Floreşti, Sângerei şi Drochia.
În Capitală ploaia a fost liniştită. Potrivit informaţiilor Serviciului Situaţiilor Excepţionale nimeni nu a avut nevoie de ajutorul salvatorilor. Potrivit datelor meteo ploi puternice, grindină, vijelie şi descărcări electrice pe întreg teritoriul ţării, ne aşteaptă până la miezul nopţii.
În condițiile create, inspectorii de patrulare recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă, să mărească distanța de siguranță şi să utilizeze luminile de întâlnire.
Potrivit meteo, în următoarele zile, vremea la fel, va fi ploioasă.
- Furtună puternică în nordul țării. Copaci rupţi şi acoperişul unui bloc luat de vânt la Briceni (VIDEO)
- VREME REA la Bălţi. Un copac a căzut în fața unui troleibuz plin cu pasageri
- FURTUNĂ VIOLENTĂ în Ucraina! Patru oameni au murit, după ce fost loviți de fulger
- Ploile și vântul puternic au rupt copacii în regiunea de nord a țării (FOTO)