COD GALBEN DE VÂNT: 25 de localităţi din ţară au rămas fără energie electrică
Toamna ne face din deget. Vijelia a pus astăzi stăpânire pe Moldova, iar vremea s-a răcit simţitor. Până la noapte, ţara noastră se află sub cod galben de vânt, care şi-a făcut deja simţite efectele.
25 de localităţi din ţară au rămas fără energie electrică după ce vântul puternic a rupt firele electrice. Potrivit reprezentanţilor de la RED "Union Fenosa", astfel de probleme au fost înregistrate în raioanele Leova, Cimişlia, Hânceşti, dar şi Călăraşi.
Specialiştii lucrează la înlăturarea defecţiunilor, pentru a reconecta la curent localităţile afectate. Amintim că, din această dimineaţă şi până la noapte, este în vigoare o avertizare cod galben vânt puternic, care va sufla în rafale cu o viteză de până la 65 de kilometri pe oră.
În aceste condiţii, oamenii sunt îndemnaţi să nu treacă pe sub copaci şi să ocolească firele electrice căzute. Totuşi, nu vă speriaţi, deoarece vara nu se grăbeşte să plece, deocamdată.
Meteorologii ne asigură că, foarte curând, căldura va reveni pe meleagurile noastre.
"Ne bucurăm de vreme puțin mai rece doar pentru ziua de astăzi și mâine, însă începând cu miercuri temperaturile iarăși, vine un val de aer cald de pe continentul african și temperaturile vor crește destul de bine", a spus meteorologul, Natalia Golub.