Cofondatorul Apple, Tim Cook, spune adevărul! Ce fel de persoană era Steve Jobs (VIDEO)
O serie de filme şi de documentare îl prezintă pe regretatul Steve Jobs ca fiind viclean şi nemilos, însă actualul şef al Apple, Tim Cook, spune că lucrurile nu au stat aşa, scrie HotNews.
La emisiunea Late Show găzduită de Stephen Colbert, Cook a vorbit despre Jobs şi a spus că îl deranjează numărul mare de oportunişti care profită de pe urma popularităţii fondatorului Apple. El a explicat şi de ce a ales în 2014 să dezvăluite faptul ca este gay.
De dragul dramatismului şi al audienţei, mai multe documentare şi filme despre Jobs îl prezintă pe acesta ca fiind un tiran.
Tim Cook, cel care conduce Apple din 2013, spune că Steve Jobs era un om uimitor cu care era o plăcere să lucrezi.
"Avea o abilitate misterioasă de a vedea în viitor, iar aici mă refer la descrierea unui viitor marcat de revoluţii, nu doar de evoluţii", povesteşte Cook.
Cei care i-au făcut portretul lui Jobs pentru filme sunt oportunişti: "Urăsc acest lucru. Nu este deloc un aspect plăcut al lumii în care trăim".
Jobs este prezentat în filme ca fiind temperamental şi dur cu angajaţii şi extrem de nervos chiar şi în preajma membrilor familiei.
În emisiune lui Colbert, Tim Cook a fost întrebat şi de ce a decis în 2014 să dezvăluie faptul că este gay.
Acesta a răspuns că a văzut faptul că mulţi tineri gay sunt discriminaţi, nu doar de colegi, ci chiar şi de familii, astfel că a simţit nevoia să ia atitudine: "Chiar dacă ţin mult la intimitate, am simţit că nu ar valora atât de mult pe cât aş putea să fac pentru oameni. Şi atunci am vrut să le spun tuturor adevărul".