Colac de salvare pentru Grecia: Creditorii internaţionali vor acorda 10 miliarde de euro
Embed:
Grecia şi creditorii internaţionali au ajuns la un acord pentru deblocarea unei noi tranşe de împrumut după şapte luni de negocieri istovitoare. Atena urmează să primească peste 10 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Potrivit premierului Antonis Samaras, 500 de milioane de euro vor fi distribuiţi celor mai săraci oameni din Grecia. Disputele dintre autorităţile elene şi Troika s-au axat în special pe măsura cerută de creditori privind disponibilizările masive.
Grecia beneficiază de două planuri de salvare începând din 2008 în sumă totală de 240 de miliarde de euro.