Coloane de vehicule militare pe drumurile naționale. Ministerul Apărării spune ce se întâmplă
Peste 400 de militari ai Armatei Naţionale vor participa, în perioada 24 ianuarie – 4 februarie, la un exercițiu tactic complex cu executarea tragerilor de luptă din armamentul din dotare. Aplicaţiile tactice cu deplasarea tehnicii militare se vor desfăşura la poligoanele din toate garnizoanele militare și au ca scop evaluarea capacităţilor şi deprinderilor practice ale militarilor în termen şi pe contract. Ministerul Apărării precizează că antrenamentele sunt organizate în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2023 și nu au nici o legătură cu situația de securitate din regiune.
Conform scenariului, ofițerii, sergenții și soldații vor executa și alte misiuni de instruire, cum ar fi acordarea primului ajutor medical în condiţii reale, antrenamente la protecţia chimică (CBRN) şi altele.
Ministerul Apărării menționează că pe parcursul desfășurării exercițiului tactic, coloanele de vehicule militare implicate în antrenamente se vor deplasa pe traseele naționale din nordul, centrul și sudul țării. În acest context, cetățenii sunt îndemnați să fie calmi și să nu speculeze pe seama antrenamentelor și deplasării planificate a tehnicii militare.