Colonizarea planetei Marte ar putea începe în viitorul apropiat! Iată ce rămâne de făcut
Deși SpaceX s-a confruntat în ultimul an cu probleme, aici referindu-ne la cele două explozii ale rachetelor Falcon 9, intreprenditorul Elon Musk nu dă înapoi. Antreprenorul este în continuare determinat să trimită oameni pe Marte în următorul deceniu.
”Sunt sigur că succesul este unul dintre scenariile plauzibile când vine vorba de crearea unei colonii independente pe Marte, o colonie ce ar putea chiar să crească”, a declarat Musk într-un interviu recent pentru Y Combinator. Acesta este realist și observă progresul pe care compania l-a făcut, afirmând că doar în urmă cu câțiva ani, o afirmație precum cea anterioară nu ar fi fost potrivită.
Elon Musk este de părere că a trimite un număr semnificativ de oameni pe planeta Marte e un obiectiv ce poate fi atins în aproximativ 10 ani, poate chiar mai devreme. Prima mențiune pe care Musk a făcut-o cu privire la termenul de 2026 pentru o misiune cu pasageri către Marte a avut loc la începutul anului, în cadrul unui eveniment, scrie playtech.ro.
”Ne dorim un viitor în care suntem permanent legați de o singură planetă până ce o extincție va avea loc, indiferent de când se va întâmpla asta? Sau vrem să devenim o specie care să ajungă să trăiască pe alte planete și chiar în alte sisteme solare? Cred că a doua variantă e mai incitantă și mai promițătoare pentru viitor decât prima” a comentat retoric Musk, la conferința din Hong Kong.
Antreprenorul originar din Africa de Sud a declarat pentru Y Combinator că, deși înțelege că scopul său de a călători în spațiul distant este extrem de ambițios, a ajuns la concluzia că ”dacă ceva nu se întâmplă pentru a îmbunătăți tehnologiile rachetelor, vom fi blocați pe Pământ pentru totdeauna.”
Acesta a mai adăugat că marile companii aerospațiale nu au niciun interes de a inova tehnologia.